vineri, 6 septembrie 2013

Adevarata fata a democratiei europene - Sau ce legatura exista intre Rosia Montana si politia belgiana?

Am sa-i rog pe toti cei care se simt astazi deranjati de aceasta postare, sa nu o citeasca pur si simplu. Sau sa o tolereze - hai, treaca de la voi inca o data - poate chiar cu un zambet blajin si ingaduitor in coltul gurii pentru inconsecventa de care dau dovada. Caci desi eu tot repet ca nu fac politica, fac la greu politica.....

Ieri, s-au intamplat in Belgia lucruri deosebit de grave, care trebuie neaparat facute public. Este dreptul vostru de a cunoaste si aceasta fata a unui stat asa-zis democrat, caci democratia europeana nu si-a dat numai o singura data arama pe fata - numai eu as avea un sac mare de astfel de povesti (culmea, multe chiar legate de hrana vie).

Ca si in multe alte tari din lume, si in Belgia s-a organizat pe FB un grup de protest SOS ROSIA MONTANA- Bruxelles. Pe 1 septembrie, cativa membri ai grupului s-au intalnit in fata Ambasadei Romaniei la Bruxelles, unde au fost imprastiati politicos, dupa un anumit timp de politie, chemata probabil de paza ambasadei.
Ieri, 5 septembrie, s-a organizat o noua intalnire (pentru ca nu au reusit sa primeasca autorizatie pentru o demonstratie - in Belgia, dureaza 20 de zile obtinerea unei astfel de autorizatii), de data aceasta in fata Reprezentantei Permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana, cei 10 participanti  avand intentia de a inmana ambasadorului o scrisoare de protest. Se hotarase ca sa se astepte in liniste iesirea ambasadorului, fiecare avea o carte la el si erau hotarati sa citeasca pur si simplu pe trotuar, in fata cladirii reprezentantei. Atat! Cand au ajuns acolo insa, mare surpriza: erau deja asteptati de 4 masini de politie, s-au iscat discutii si doua persoane au fost chiar arestate (li s-au pus catuse la maini, au fost bagate in duba politiei si bruscate verbal si fizic)!! 

Am adunat mai jos ce a scris Oana Uiorean (una dintre persoanele arestate) pe Facebook, cititi si ..... credeti. Si actionati asa cum va va dicta propria constiinta:

"In seara asta la Bruxelles, in fata reprezentantei NOASTRE ne astepta politia. Ne-am scos cartile si am inceput sa citim. Ne-au zis sa plecam. Am zis ca doar citim. Au zis ca au fost chemati, ca stiu ei ca e un protest. M-au arestat, pe mine si pe inca o fata, patru politisti la una, in fata Mirunei, foarte brutal, m-au izbit de perete si era sa-mi rupa mana. Ne-au abuzat verbal si cu o multime de amenintari si rasisme in jumatatea de ora cat ne-au tinut im duba. De barbati n-au avut curajul sa se atinga. Totul a fost filmat. Multumesc si pe aceasta cale Reprezentantei Permanente a Romaniei pe langa UE, ca sunt sigura ca citesc, pentru tradare si pentru lasitate. Sunteti magarii care ma asteptam sa fiti, si acuma stie si fiica-mea. Iar Belgia e un stat opresiv. Urmeaza dovada filmata:

Filmuletul arestarii din seara asta de la Bruxelles, din fata Reprezentantei Permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana. Pe la minutul 9 ma aresteaza si incepe fiica-mea sa urle, vazand cum sunt brutalizata. Are doi ani jumate. Context: un grup de romani din Bruxelles ne-am hotarat sa ne intalnim la ora 18:00, in 5 septembrie 2013, sa inmanam o scrisoare cu pozitia noastra privitor la #rosiamontana ambasadorului. Intelegerea, circulata pe fb, era sa ne luam fiecare o carte de citit si sa protestam in tacere. Reprezentanta evident plateste pe cineva din banii statului roman sa ne citeasca pe fb, pentru ca la ora 18:00 eram asteptati de patru masini de politie. Ne-am adunat la doua case mai incolo si am scos cartile. Politistii au venit sa ne spuna sa plecam. Am refuzat, pentru ca nu faceam nimic rau. Urmeaza ce vedeti mai jos. Revin cu povestea a ce s-a intamplat in dubita. Tineti minte, ambasadele noastre in strainatate exista ca sa ne tradeze. Interesant cat de frica le e de noi, sa cheme atata amar de politie pentru niste oameni citind carti.

http://bambuser.com/v/3885027

 ........
 Amintiri din duba politiei: Dupa ce m-au arestat brutal, aproape rupandu-mi mana, patru politisti pe mine (am 55 kg) si mi-au pus catuse in fata fetei mele de doi ani jumate, m-au trantit intr-o duba, m-au legat cu centura de siguranta si a inceput abuzul. Multe din cate mi s-au spus nu le pot reda aici. Va inchipuiti voi injuraturile. Parea sa-i preocupe mult ca sunt cu siguranta de stanga, si ca urmare murdara. Mi s-a spus in primul rand ca stiu ei ca in romania nu se respecta regulile, dar aici e belgia. Stiu ei cum sunt romanii, au mai avut de-a face cu ei. Unul dintre politisti mi-a spus ca a si avut o prietena romanca, stie el si mai bine cum suntem noi. Cand l-am intrebat daca ea l-a parasit, s-a fastacit, a tacut o vreme. Au preluat altii. Au mai arestat pe cineva, tot o fata, de baieti n-aveau curajul sa se lege. Fetei i-au pus catuse de plastic stranse de i s-a invinetit mana. Le-a cerut in repetate randuri sa le largeasca si sa deschida o fereastra, ca ii e rau de cald. Au refuzat. I-au luat telefonul sa stearga ce a filmat inainte de a fi arestata. M-au acuzat ca sunt iresponsabila, sa-mi duc copilul la un protest. Nu e protest, am spus, citeam o carte. Voi ati traumatizat-o brutalizandu-ma in fata ei. Au sarit ca e vina mea. Au repetat ca e vina mea, la nesfarsit, sa se convinga ca au dreptate. M-au invitat sa le parasesc tara daca nu-mi place. I-am intrebat cine le mai plateste salariile. Mi-au raspuns ca si le platesc singuri (deci bancurile cu politisti sunt in mare parte adevarate). M-au mai injurat. Le-am spus ca ne vedem in instanta. Mi-au raspuns ca nu pot face nimic, ei sunt cei mai puternici in tara asta. Mi-au propus sa plec, daca pleaca toti ceilalti. Le-am amintit ca legea spune ca trebuie sa ma duca la comisariat pentru 12 ore. I-am rugat sa nu incalce legea. Au insistat sa ma elibereze. Toate astea in fata Reprezentantei Permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana, cei care nu numai ca nu au iesit sa apere cetatenii romani brutalizati la poarta lor, dar sunt de fapt cei care au anuntat politia ca planuim sa le facem o vizita in seara asta. Au asmutit politia pe cetatenii pe care ei sunt platiti sa ii apere! Intre timp, fiica-mea de doi ani jumate se cerea la toaleta. O alta romanca din grupul nostru a batut la usa Reprezentantei sa o lase cu copilul la toaleta. A fost refuzata, pe motiv ca era cu protestatarii. Halucinant. Va reamintesc, citeam carti, pe trotuar, la doua case mai incolo, cand politistii au venit sa ne ceara sa plecam. Am refuzat, eram zece oameni, nu faceam nimic.
.......
Pentru toti cei care si-au exprimat ingrijorarea despre starea Mirunei, fiica mea de doi ani si sapte luni care a asistat ieri cum am fost brutalizata in fata Reprezentantei Permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana de politistii belgieni asmutiti pe mine tocmai de cei trimisi sa ma apere in strainatate, adica de sus-numita Reprezentanta: aflati ca e foarte bine. Aseara, dupa ce m-au eliberat, am luat-o in brate si i-am zambit. I-am spus ca la mama nu i-a fost nicio clipa frica. Mi-a raspuns ca atunci nici ei nu ii mai ei. Azi dimineata, in drum spre gradinita, a scandat Rosia Montana. A mai fost cu mine la proteste si o sa mai mearga. Va incurajez sa faceti la fel cu copiii vostri. Face parte din educatia unui viitor cetatean care-si stie drepturile. Ce a inteles ea din toate astea: ca e periculos sa citesti pe strada, ca esti in pericol doar in preajma politiei, si ca nu te poti increde in cei platiti sa te apere in caz ca dai de bucluc in afara granitelor tarii. Miruna are dubla nationalitate. Deci ieri a fost tradata de doua ori, de ambele state ale caror cetatenie o are. Faceti sa se auda pana in panzele albe!"


Draga Oana, eu iti multumesc din tot sufletul, in numele meu si al familiei mele. Si abia astept sa te cunosc duminica - caci la protestul de duminica vin si eu negresit!

In incheiere, mie nu-mi ramane decat sa ma rog mai departe lui Dumnezeu, caci vedeti bine ca din alta parte nici ca o sa primim vreodata vreun ajutor (de parca istoria ne-ar fi invatat altceva).....



Mai jos, scrisoarea scrisa de Alexandra in numele grupului SOS Rosia Montana - Bruxelles: 


Bruxelles, 5 septembrie 2013                                                          Mihnea Ioan MOTOC
Ambasador, Reprezentant
permanent al României pe lângă UE
12, Rue Montoyer
1000 Bruxelles
                                                                                                                            

Excelenței Sale, Domnul Ambasador Mihnea Ioan Motoc, reprezentant Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană

Vă scriu în numele echipei care organizează la Bruxelles protestele împotriva Legii minelor ce vizează Roșia Montană, precum și al unui număr important de români din Diaspora europeană, care și-au manifestat interesul și susținerea în această cauză.

Ne găsim deja la al treilea eveniment organizat la Bruxelles, și pregătim un al patrulea.

Primele două demonstrații au avut loc în data de 29 august 2013 în fața Parlamentului European, unde s-au adunat în jur de 50 de persoane care au protestat cu pancarte si au împărțit pliante informative; respectiv în data de 1 septembrie 2013, în fața Ambasadei României, protest încheiat prin evacuarea participanților - în jur de 100 de persoane - de către Poliție.  

Al treilea protest are loc joi, 5 septembrie, de la ora 18:00, în fața Reprezentanței României pe lângă UE. Scopul demonstrației, ca și al primelor două enumerate mai sus, este de a ne solidariza în continuare cu protestele actuale din România și din alte capitale europene, și de a exprima poziția noastră fermă în legătură cu recentele decizii guvernamentale:

·         Dorim să transmitem un mesaj clar membrilor Parlamentului României: participanții la această demonstrație doresc RESPINGEREA "Proiectului de lege privind măsurile aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere în România".

·         Așteptăm din partea membrilor Parlamentului responsabilitate în respectarea dorinței cetățenilor români și exprimarea acesteia în Parlament prin votarea ÎMPOTRIVA proiectului de lege menționat.

·         Suntem ferm ÎMPOTRIVA oricărei forme de exploatare minieră prin utilizarea de cianuri în România. Solicităm interzicerea imediată, prin lege, a utilizării cianurilor în industria minieră din România.

·         Solicităm Guvernului implementarea de programe de dezvoltare sustenabilă în astfel de zone, protejarea naturii și a patrimoniului cultural.

·         În acest sens, solicităm deblocarea imediată a procedurilor de includere a Roșiei Montane pe lista de candidatură UNESCO.

Ne sprijinim în demersurile noastre și pe Rezoluţia Parlamentului European din 5 mai 2010 referitoare la interzicerea generală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în Uniunea Europeană, rezoluție care explicitează fără echivoc riscurile majore ale acestei activități.
Avem toată încrederea că Dvs, ca reprezentant permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, veti sprijini demersul nostru și veți transmite mai departe poziția românilor din Bruxelles și nu numai, față de proiectul Roșia Montană.


Cu deosebită considerație,
Alexandra Grigorianu

3 comentarii:

  1. Doamne Dumnezeule, Mimi, incredibil!!! Nu stiu sa-ti zic daca in Germania s-ar fi intamplat la fel, probabil ca da, mai putin brutalitatea personala a politistilor :-(
    RUSINE sa le fie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Mimi,
    Se pare ca democratia a cam palit si in tarile asa zis civilizate. Pe noi, romanii din Romania nu ne mira astfel de comportamente. Aici, la noi, e si mai rau. Daca protestezi esti amenintat. Daca lucrezi la stat poti avea probleme la servici. Daca esti privat ti se trimit controale. Nu as fi crezut ca se fac astfel de abuzuri daca nu as fi cunoscut lupta pe care am inceput-o noi, aici, in Barlad, impotriva exploatarii gazelor de sist. Vreau sa iti spun ca exploatarea gazelor de sist va polua zone mult mai intinse ale Romaniei. Si primii sacrificati vom fi noi, moldovenii. Vreau sa iti mai spun ca aici, in zona Barladului, este un mediu atat de curat, incat oamenii isi pot cultiva legumele fara sa le stropeasca, ceea ce nu se intampla in alte zone.
    Ma bucur ca esti alaturi de cei care lupta impotriva acestui proiect murdar. De fapt este o revolta impotriva a ceea ce el reprezinta si anume coruptia care a ajuns sa ne apese pe toti.
    Cu drag, Irina T.

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Feli,

    Traim vremuri grele...... Trebuie neaparat sa/ti povestesc mai multe, uite ca sa vezi ce se poate intampla in asa zisa democratie, SIDA este cel mai bun exemplu - http://www.iwontgoquietly.com/#2.
    De aceea trebuie NOI sa strangem randurile.
    pupici,
    m

    RăspundețiȘtergere